UNIMEDIA - portalul de ştiri nr. 1 din Moldova
Iulia Certan - BAC-ul, de la pregătirea elevilor până la afişarea rezultatelor
Iulia Certan - BAC-ul, de la pregătirea elevilor până la afişarea rezultatelor Iulia Certan, şefa Direcţiei Învăţământ Străşeni, într-un interviu acordat sit-ului Străşeni UNIMEDIA a făcut o evaluare per-ansamblu a situaţiei examenului de BAC din raionul Străşeni.

Doamnă Iulia, spuneţi-ne cum au decurs examenele de BAC în raionul Străşeni, începând cu pregătirea elevilor şi terminând cu rezultate şi contestaţii.

Metodologia a apărut imediat după anul nou, elevii, profesorii, părinţii au făcut cunoştinţă cu ea, iar metodologia presupune cunoaşterea regulilor la organizarea unui examen atât de serios cum este BAC-ul. În luna martie-aprilie au fost organizate pretestări la toate obiectele de examen, unde elevii au făcut cunoştinţă cu testul şi fiecarea şi-a evaluat cunoştinţele.

Am avut 4 centre de BAC – 3 în oraşul Străşeni, şi unul în satul Micleuşeni, unde au susţinut examenele 504 elevi. Ne-am străduit, atât noi, comisia raională de examen cât şi comisiile din teritoriu, să respectăm toate rigorile metodologiei, ştiu că toată lumea se interesează la moment dacă au copiat/n-au copiat, au folosit elevii telefoanele mobile sau nu le-au folosit. Eu, ca să fiu deschisă şi foarte obiectivă, bănuiesc că pe alocuri s-a procedat aşa cum s-a procedat în toată republica – s-au mai folosit şi telefoane mobile, s-a mai şi copiat, dar n-au fost înregistrate încălcări flagrante, nu au fost eliminaţi elevi de la examen, nu au fost depistate copieri demonstrative care să atragă atenţia observatorilor sau preşedinţilor centrelor de BAC, reprezentanţilor Direcţiei de Învăţământ.

Nu am avut plângeri din partea părinţilor până în prezent, nu am avut nici un fel de seisizări măcar, cu toate că am anunţat şi linia verde – nr. de telefon a şefului direcţiei, a secretarei.

Cum apreciaţi rezultatele elevilor din acest an ?

Din punctual meu de vedere notele sunt satisfăcătoare, bune aş spune. No spun raportându-ne la fiecare caz aparte, când un elev a finisat liceul doar pe 9 şi 10, iar la examenele de BAC a luat 7 şi 8. Nota 7 este o notă bună.  Rezultatul unui examen de Bacalaureat pe note de 7, 8 şi 9, cred că este un rezultat bun, acceptabil – în cazul în care elevul a lucrat de sinestătător cu testul pe care-l avea în faţă.

La moment avem 32 de elevi care au note negative la cel puţin unul din examene, ceea ce reprezintă 6 % din numărul total de elevi. Majoritatea dintre aceşti elevi, cred că au depus deja cereri de contestare, şi s-ar putea să se schimbe situaţia, dar cei care rămân tot cu nota negativă, mai au încă o şansă anul acesta să susţină sesiunea repetat.

Avem şi două lucrări eliminate – la examenul de Limbă şi Literatură Română, acolo situaţia e un pic mai problematică, pentru că în conformitate cu metodologia, respectivii elevi nu mai au dreptul să susţină sesiunea repetat în acest an. Dar, din motiv că în ţară astfel de elevi sunt destul de mulţi, ei s-au adresat cu o solicitare Ministerului Educaţiei să li se permit susţinerea examenelor respective în sesiunea repetată.

Situaţia cu examenele de BAC a fost destul de tensionată în acest an, au fost reflectate mai multe cazuri în care ofiţerii CCCEC verificau centrele de BAC, în mai multe raiona au fost concediaţi şefii acestor centre, observatori, profesori, directori de şcoli, care a fost situaţia în Străşeni la acest capitol?

 Ofiţerii CCCEC nu vin nicăieri întâmplător, ei vin acolo unde există o seisizare, unde se semnalează un motiv. Evident unde ei au mers, au depistat lumea în flagrant – profesori care scriau testele pentru elevi, fotografii cu teste prin reţele de socializare, au găsit diferite cazuri. Eu cred că pentru majoritatea elevilor totuşi este stresant când, în sala în care ar trebui să fie linişte ca elevii să se concentreze asupra examenului – dă busna un ofiţer anticorupţie cu mască neagră în cap.

Când aveam ore, le spuneam elevilor că scopul meu nu este să susţină toţi examenul pe 10, ci să îl poată susţine de sinestătător. Elevii careu au fost eliminaţi – n-au fost cei mai răi, au fost eliminaţi elevi ce învăţau pe note de 9 şi 10, ei ar fi putut cu puterile lor să se descurce destul de bine, dacă nu pe 9 atunci pe 8, dar s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi consecinţele le suportă tot elevii.

Eu n-aş spune că examenul a fost stresant, chiar aici în teritoriu, colegii mei îmi spuneau că examenul a decurs destul de liniştit, elevii s-au comportat destul de civilizat. Stresul a venit mai mult din partea mass-mediei, internetului unde toţi au văzut ofiţeri anticorupţie cum verificau centrele de BAC. Dar, poate acest fapt a şi responsabilizat elevii, gândidu-se mai mult cum să susţină cu forţele proprii examenele, decât să copie şi să fie eliminaţi din auditorii.

 

 


Comentarii (3)
  • Speranta N, 18 June 2012, ora: 18:03;
    +1 (1)
    Comentariul a fost sters de redacție.
  • nataly63, 28 June 2012, ora: 12:41;
    0 (0)
    Comentariul a fost sters de redacție.
  • stefan.cel.mare, 02 August 2012, ora: 23:47;
    0 (0)
    Comentariul a fost sters de redacție.

Pentru a putea comenta trebuie sa fiţi logat:
E-mail:
Parola:

spune:

Alege o semnătură:
- comentariu raportat - comentariu sters - comentariu simplu - comentariu validat

Înainte de a plasa un comentariu va rugăm să va familiarizaţi cu termenii şi conditiile comentariilor pe UNIMEDIA
Interviuri
Căutare
Log-in
TAG-uri (toate)